Bogdan Licu îi cere Anei Birchall sprijin pentru a modifica legislația privind furtul calificat

Bogdan Licu îi cere Anei Birchall sprijin pentru a modifica legislația privind furtul calificat
Publicat: 07/10/2019, 16:34

În cursul zilei de luni, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ) Bogdan Licu a solicitat ministrului justiției, Ana Birchall, sprijin în inițierea adoptării unei modificări legislative care să permită o combatere mai eficientă a criminalității în materia furtului calificat.

„Solicitarea procurorului general al P.Î.C.C.J. este întemeiată pe analiza și verificările pe care le-a dispus anterior și care au dus la concluzia că este necesară eliminarea posibilității împăcării pentru infracțiunea prevăzută de art. 229 alin. (1) și alin. (2) lit. b) și c) Cod penal, având în vedere că măsura nu a condus la reducerea infracționalității în perioada de referință 2013-2019 în care a fost în vigoare textul alin. (2) al art. 231″, se arată într-un comunicat de presă transmis de Parchetul General.

Potrivit datelor statistice privind infracțiunea de furt calificat, numai în perioada sem. I 2019, la nivelul Ministerului Public s-au adoptat soluții de clasare într-un număr de 3.932 cauze prin împăcarea părților, iar în alte 604 cauze prin retragerea plângerii prealabile, acestea depășind cu mult numărul inculpaților trimiși în judecată pentru această infracțiune în semestrul I al anului 2019, respectiv 2.871.

„Astfel, se observă că se înregistrează o tendință de scădere continuă a numărului inculpaților trimiși în judecată, mai mică însă decât a procentului de creștere a numărului soluțiilor de clasare prin împăcarea părților și retragerea plângerii prealabile. Prin urmare, criminalitatea în materie nu a scăzut, însă s-a redus fermitatea reacției sistemului judiciar față de acest fenomen”, punctează sursa citată.

Pe de altă parte, procurorii de la PICCJ subliniază că modalitățile de furt calificat pentru care legiuitorul a prevăzut că împăcarea părților înlătură răspunderea penală sunt foarte grave și „relevă un grad ridicat de pericol social al infractorului (într-un mijloc de transport în comun; în timpul nopții; de o persoană mascată, deghizată sau travestită; prin efracție, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei mincinoase; prin scoaterea din funcție a sistemului de alarmă ori de supraveghere, prin violare de domiciliu sau sediu profesional; de o persoană având asupra sa o armă), nejustificând o asemenea posibilitate”.

Astfel, arată Parchetul, că un inculpat va fi încurajat să comită infracțiunea deoarece nu va fi pedepsit întrucât există impăcarea și riscul de a suporta o sancțiune este mult redus.

„Printr-o astfel de măsură se încurajează comiterea faptelor de furt prin modalitățile descrise anterior cu consecințe negative în ceea ce privește siguranța persoanelor. Trebuie avut în vedere că în momentul în care autorul este surprins de partea vătămată în timpul comiterii faptei, pentru asigurarea scăpării acesta poate folosi violență, fapt de natură a conduce în final la rănirea victimei infracțiunii de furt sau chiar a uciderii acesteia, putând, constitui, astfel, germenii marii infracționalități (tâlhărie, omor)”, se mai arată în sursa citată.

Totodată, procurorii mai atrag atenția că retragerea plângerii sau împăcarea părților nu reprezintă voința păgubiților, ci este urmarea presiunilor autorului faptei, familiei acestuia sau persoanelor din anturajul lui.

„În astfel de situație, organele statului sunt în imposibilitatea de a combate astfel de manifestări, în special în cazul în care acestea nu îmbracă forma unor amenințări sau violențe directe, fiind doar intimidări, de natură a convinge persoana vătămată”, mai transmite Parchetul General.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Halucinant! Victimele accidentului de la 2 Mai, învinovăţite pentru că au fost ucise de Vlad...
FOTO. Transformarea incredibilă a lui Valentin Ceaușescu, la 76 de ani! Viața grea de după...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Cei trei bărbați care transformă India într-o superputere economică. Țara va devansa Germania și Japonia...
De la ce s-ar fi infectat Florin Piersic, de fapt. Amputarea piciorului, decizia drastică a...
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de...
8 judeţe intră de la ora 12.00 sub avertizare cod galben de ploi torenţiale. Vreme...
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt...
Ce au descoperit anchetatorii în mașina în care zăcea fără suflare un tânăr în vârstă...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă o Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Guvernul a anunţat luna în care vor avea loc alegerile prezidenţiale în România
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Se impune prin lege în România. Guvernul a luat decizia astăzi, 9 mai: Să fie...
Plata pensiilor. Perioada în care banii pot fi ridicați de la ghișee, dacă beneficiarii nu...
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Nicolae Furdui Iancu, despre absența tatălui din copilăria sa și cum reușea mama lui să...
Cine este artista de muzică populară care s-a trezit cu soțul decedat noaptea lângă ea,...
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
Secretul pentru obținerea de electricitate din umezeală